Szép Bernadette impreuna cu Vanda, cainele ei, au fost prezente vineri la “Romanii au talent” si au surprins cu un numar de dresaj si mai ales pe Mihai Petre care a fost pur si simplu fermecat de catelusa.
Szép Bernadette are 20 de ani si s-a nascut inMiercurea Ciuc pe 4 februarie in 1991. S-a grabit sa vina pe lume si s-a nascut la sase luni si jumatate, cu doar 1,6 kg.
“Parintii mei, Elena si Levente, sunt parintii pe care-i doresc tuturor. Relatia mea cu ei este stransa si sincera. Mereu pot sa am incredere in ei, mereu sunt alaturi de mine si ma ajuta, ma sustin. Au o vedere larga si sunt adaptabili fata de noutati, si de schimbari”
De cand se stie era obsedata de caini
In copilarie n-a avut papusi, doar vreo 2 sau 3, dar nu s-a jucat deloc cu ele, stateau undeva in coltul camerei, si vedeau lumina, doar cand veneau alti copii in vizita. Avea numai si numai jucarii din plus si bineinteles animale. Cu acelea se juca toata ziua. Jucarii de plus avea o gramada, la un moment dat n-a mai avut loc in camera din cauza lor. Nu i-a fost niciodata frica de caini, cum observa unul pe strada, fugea repede la el. N-a contat niciodata daca are sau nu stapan, daca musca sau nu.
Pe la 7-8 ani le-a spus parintilor ca isi doreste si ea un caine. Spre deosebire de ceilalti copii, care renunta repede la idee daca parintii nu sunt de acord, Bernadette a continuat cu insistentele pana si-a atins scopul. ”Cam la fiecare 3 luni mergeam acasa cu un caine de pe strada. - Pot sa-l pastrez? intrebam. “Sigur ca nu!” Atunci n-am inteles de ce, acum da. Stateam la bloc si inca eram mica, si nici parintii mei nu constientizasera cat de mult iubesc si ei cainii . Acum ii iubesc si ii alinta ca pe niste copii mici.”
Eforturile ei au dat rezultate pana la urma. Inainte sa vina pe lume fratele ei, a facut o incercare impreuna cu parintii si s-au dus sa ia un catel de la un prieten. Ironia vietii: s-au intors acasa cu doi catei.” Eu vroiam unul, mama altul. Erau pechinezi, doi masculi. Asa ne-am inteles cu mama, ca numai unul ramane si celalalt o sa fie cadou pentru bunicul meu de ziua lui, pentru ca tocmai pierduse un alt caine, tot un pechinez mascul. Pana la urma dupa cateva saptamani, n-a mai ramas niciunul, pentru ca mama fiind gravida n-a mai suportat mirosul de caine. Deci unul a mers la bunicul, Pitur, pe care eu l-am ales si care traieste si astazi, si celalalt la matusa mea, dar dupa cativa ani l-au dat unui prieten”.
Bernadette isi dorea in continuare un catel. Cand a aparut in cinematografe filmul "101 de Dalmatieni", s-a indragostit de aceasta rasa. “Aveam plusuri de dalmatieni, tot felul de caiete colorate cu dalamtieni, haine, geanta, pantofi cu dalmatieni tot ce se poate inchipui. Si in consecinta imi doream unul viu si adevarat! Dar nu s-a putut. Fratele meu deja era nascut si fiind mic, cainele ar fi insemnat probleme in plus”.
In urma unui plan bine pus la punct a reusit sa-si convinga parintii sa-i cumpere un caine
In iulie 2007 i-a atras atentia un anunt de vanzare golden retriever. Era mare fan al acestei rase. A decis sa-l contactez pe omul care vindea cainii, a vrut numai sa vada puii, sa vada si ceilalti caini. I-au dat voie, i-au zis sa faca o vizita la ei sa vada cainii. A fost prima data acolo cand puii aveau 4 saptamani. Atunci a decis ca trebuie cumva s-o convinga pe mama ei sa ia acasa un catel. A facut un plan si a reusit. Asa ca pe 18 august 2007 a venit Vanda.
“Cred ca n-am fost niciodata asa fericita, a fost una din cele mai fericite momente traite din viata. Neaparat vroiam o femela fiindca sunt mai atasate, mai cuminti, se pot dresa mai usor, nu-si pierd mintile asa de repede si nu sunt nici asa agresive. Cu ea am luat foarte in serios viata cu un caine. Era mica, era a mea, aveam deja destul de multa experienta si cunostinte ca sa pot sa fac un caine foarte bun din ea”.
Bernadette s-a inscris la o scoala de dresaj, unde a avut ocazia sa-si faca multi prieteni. Prin scoala de dresaj a avut si posibilitatea de a participa la tot feluri de concursuri. “Mereu m-a intrebat lumea de unde am invatat sa ma comport cu cainii, de unde stiu ce si cum trebuie invatat un caine, si o intrebare care ma enerva mereu: -Cine a dresat cainele? Tu? Dar nu un dresor? Cand lumea vedea ca face trucuri si ca lucreaza frumos, se mirau si credeau ca e munca unui dresor. De fapt este munca mea, munca mea cu Vanda. N-am invatat de la nimeni, am citit multe, sunt obsedata de caini si am insusirea asta in mine si vine de la sine numai ca eu i-am dat putina mancare. Atata tot. Am citit mult si am fost atenta la tot ce vad. Dar nu m-am putut documenta de pe site-urile romanesti, pentru ca la noi educatia si interesul pentru caini, sporturile cu cainii, informatiile despre caini, etc , sunt foarte la inceput de drum. In martie 2009 am luat examenul BH cu success la Tirgu Mures. Tot in acest an, in luna iunie am fost la primul nostru concurs oficial de Dog Dancing la Budapesta. Aici am castigat locul al doilea”.
"Datorita Vandei am devenit din ce in ce mai buna"
“Vanda ocupa un loc special, am primit foarte multe de la ea, am primit prieteni, am evoluat datorita ei, m-am ridicat la un nivel mai inalt. Cred ca si datorita ei am inceput sa fotografiez din ce in ce mai mult, si am devenit din ce in ce mai buna. Am fost laudata de altii, si chiar mi s-a oferit si un loc de munca in Ungaria, ca fotograf, dar a trebuit sa refuz pentru ca nu aveam studiile terminate”.
“Imi place apa, imi place sa inot, ador ciocolata, ador sa stau in ploaie vara, sa ma bag in noroi cand ma joc cu cainii mei, sa ma plimb, sa stau in preajma prietenilor mei care-mi sunt cei mai dragi. N-am fost niciodata fata care iese in fiecare seara la disco, sau in fiecare weekend, dar nici macar in fiecare luna. Deloc. Nu-mi place aglomeratia. In marea majoritate am prieteni deosebiti, nu prea multi, dar am si cred ca este mai apreciabil sa ai putini si buni, decat multi si....”
Bernadette este studenta la Facultatea de Medicina Veterinara in Cluj
Bernadettea a incercat mereu sa ajute cainii fara stapan. Astazi este membra a Asociatiei For Animals din Ciuc. Cand era mica a vrut sa devina medic veterinar. Asta era visul ei. Cand a terminat clasa a 9-a a zis ca nu mai vrea, iar spre sfarsitul liceului, dintr-o data dupa o convorbire telefonica, in care a fost cerut sfatul ei in legatura cu un caine bolnav, s-a razgandit si i-a dat seama ca asta este menirea ei. Acum este studenta la Faculatea de Medicina Veterinara in Cluj Napoca.
“M-am inscris la Romanii au talent datorita mamei mele care doreste prin intermediul acestui concurs sa-i ajute pe oameni sa-si schimbe mentalitatea fata de caini, ca si mine, dar ea a avut ideea asta, sa participam. Bineinteles am avut sustinerea si din partea prietenei mele. Mi-as dori sa arat lumii ca toti cainii merita mai mult respect, o soarta mai buna si vreau sa arat ce multe lucruri se pot face cu ei, ce multa dragoste pot sa ne ofere. Daca as castiga concursul impreuna cu Vanda, in primul rand as incepe cu realizarea unui teren de agility in Cluj, as putea sa-mi cumpar un aparat de fotografiat performant, as putea visa la o curte pentru cainii mei si pentru alti caini pe care i-as adopta si as putea visa la un cabinet veterinar”.
Intra AICI urmareste momentul de dresaj de la "Romanii au talent"!
“Parintii mei, Elena si Levente, sunt parintii pe care-i doresc tuturor. Relatia mea cu ei este stransa si sincera. Mereu pot sa am incredere in ei, mereu sunt alaturi de mine si ma ajuta, ma sustin. Au o vedere larga si sunt adaptabili fata de noutati, si de schimbari”
De cand se stie era obsedata de caini
In copilarie n-a avut papusi, doar vreo 2 sau 3, dar nu s-a jucat deloc cu ele, stateau undeva in coltul camerei, si vedeau lumina, doar cand veneau alti copii in vizita. Avea numai si numai jucarii din plus si bineinteles animale. Cu acelea se juca toata ziua. Jucarii de plus avea o gramada, la un moment dat n-a mai avut loc in camera din cauza lor. Nu i-a fost niciodata frica de caini, cum observa unul pe strada, fugea repede la el. N-a contat niciodata daca are sau nu stapan, daca musca sau nu.
Pe la 7-8 ani le-a spus parintilor ca isi doreste si ea un caine. Spre deosebire de ceilalti copii, care renunta repede la idee daca parintii nu sunt de acord, Bernadette a continuat cu insistentele pana si-a atins scopul. ”Cam la fiecare 3 luni mergeam acasa cu un caine de pe strada. - Pot sa-l pastrez? intrebam. “Sigur ca nu!” Atunci n-am inteles de ce, acum da. Stateam la bloc si inca eram mica, si nici parintii mei nu constientizasera cat de mult iubesc si ei cainii . Acum ii iubesc si ii alinta ca pe niste copii mici.”
Eforturile ei au dat rezultate pana la urma. Inainte sa vina pe lume fratele ei, a facut o incercare impreuna cu parintii si s-au dus sa ia un catel de la un prieten. Ironia vietii: s-au intors acasa cu doi catei.” Eu vroiam unul, mama altul. Erau pechinezi, doi masculi. Asa ne-am inteles cu mama, ca numai unul ramane si celalalt o sa fie cadou pentru bunicul meu de ziua lui, pentru ca tocmai pierduse un alt caine, tot un pechinez mascul. Pana la urma dupa cateva saptamani, n-a mai ramas niciunul, pentru ca mama fiind gravida n-a mai suportat mirosul de caine. Deci unul a mers la bunicul, Pitur, pe care eu l-am ales si care traieste si astazi, si celalalt la matusa mea, dar dupa cativa ani l-au dat unui prieten”.
Bernadette isi dorea in continuare un catel. Cand a aparut in cinematografe filmul "101 de Dalmatieni", s-a indragostit de aceasta rasa. “Aveam plusuri de dalmatieni, tot felul de caiete colorate cu dalamtieni, haine, geanta, pantofi cu dalmatieni tot ce se poate inchipui. Si in consecinta imi doream unul viu si adevarat! Dar nu s-a putut. Fratele meu deja era nascut si fiind mic, cainele ar fi insemnat probleme in plus”.
In urma unui plan bine pus la punct a reusit sa-si convinga parintii sa-i cumpere un caine
In iulie 2007 i-a atras atentia un anunt de vanzare golden retriever. Era mare fan al acestei rase. A decis sa-l contactez pe omul care vindea cainii, a vrut numai sa vada puii, sa vada si ceilalti caini. I-au dat voie, i-au zis sa faca o vizita la ei sa vada cainii. A fost prima data acolo cand puii aveau 4 saptamani. Atunci a decis ca trebuie cumva s-o convinga pe mama ei sa ia acasa un catel. A facut un plan si a reusit. Asa ca pe 18 august 2007 a venit Vanda.
“Cred ca n-am fost niciodata asa fericita, a fost una din cele mai fericite momente traite din viata. Neaparat vroiam o femela fiindca sunt mai atasate, mai cuminti, se pot dresa mai usor, nu-si pierd mintile asa de repede si nu sunt nici asa agresive. Cu ea am luat foarte in serios viata cu un caine. Era mica, era a mea, aveam deja destul de multa experienta si cunostinte ca sa pot sa fac un caine foarte bun din ea”.
Bernadette s-a inscris la o scoala de dresaj, unde a avut ocazia sa-si faca multi prieteni. Prin scoala de dresaj a avut si posibilitatea de a participa la tot feluri de concursuri. “Mereu m-a intrebat lumea de unde am invatat sa ma comport cu cainii, de unde stiu ce si cum trebuie invatat un caine, si o intrebare care ma enerva mereu: -Cine a dresat cainele? Tu? Dar nu un dresor? Cand lumea vedea ca face trucuri si ca lucreaza frumos, se mirau si credeau ca e munca unui dresor. De fapt este munca mea, munca mea cu Vanda. N-am invatat de la nimeni, am citit multe, sunt obsedata de caini si am insusirea asta in mine si vine de la sine numai ca eu i-am dat putina mancare. Atata tot. Am citit mult si am fost atenta la tot ce vad. Dar nu m-am putut documenta de pe site-urile romanesti, pentru ca la noi educatia si interesul pentru caini, sporturile cu cainii, informatiile despre caini, etc , sunt foarte la inceput de drum. In martie 2009 am luat examenul BH cu success la Tirgu Mures. Tot in acest an, in luna iunie am fost la primul nostru concurs oficial de Dog Dancing la Budapesta. Aici am castigat locul al doilea”.
"Datorita Vandei am devenit din ce in ce mai buna"
“Vanda ocupa un loc special, am primit foarte multe de la ea, am primit prieteni, am evoluat datorita ei, m-am ridicat la un nivel mai inalt. Cred ca si datorita ei am inceput sa fotografiez din ce in ce mai mult, si am devenit din ce in ce mai buna. Am fost laudata de altii, si chiar mi s-a oferit si un loc de munca in Ungaria, ca fotograf, dar a trebuit sa refuz pentru ca nu aveam studiile terminate”.
“Imi place apa, imi place sa inot, ador ciocolata, ador sa stau in ploaie vara, sa ma bag in noroi cand ma joc cu cainii mei, sa ma plimb, sa stau in preajma prietenilor mei care-mi sunt cei mai dragi. N-am fost niciodata fata care iese in fiecare seara la disco, sau in fiecare weekend, dar nici macar in fiecare luna. Deloc. Nu-mi place aglomeratia. In marea majoritate am prieteni deosebiti, nu prea multi, dar am si cred ca este mai apreciabil sa ai putini si buni, decat multi si....”
Bernadette este studenta la Facultatea de Medicina Veterinara in Cluj
Bernadettea a incercat mereu sa ajute cainii fara stapan. Astazi este membra a Asociatiei For Animals din Ciuc. Cand era mica a vrut sa devina medic veterinar. Asta era visul ei. Cand a terminat clasa a 9-a a zis ca nu mai vrea, iar spre sfarsitul liceului, dintr-o data dupa o convorbire telefonica, in care a fost cerut sfatul ei in legatura cu un caine bolnav, s-a razgandit si i-a dat seama ca asta este menirea ei. Acum este studenta la Faculatea de Medicina Veterinara in Cluj Napoca.
“M-am inscris la Romanii au talent datorita mamei mele care doreste prin intermediul acestui concurs sa-i ajute pe oameni sa-si schimbe mentalitatea fata de caini, ca si mine, dar ea a avut ideea asta, sa participam. Bineinteles am avut sustinerea si din partea prietenei mele. Mi-as dori sa arat lumii ca toti cainii merita mai mult respect, o soarta mai buna si vreau sa arat ce multe lucruri se pot face cu ei, ce multa dragoste pot sa ne ofere. Daca as castiga concursul impreuna cu Vanda, in primul rand as incepe cu realizarea unui teren de agility in Cluj, as putea sa-mi cumpar un aparat de fotografiat performant, as putea visa la o curte pentru cainii mei si pentru alti caini pe care i-as adopta si as putea visa la un cabinet veterinar”.
Intra AICI urmareste momentul de dresaj de la "Romanii au talent"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu